Locuință curată – aer proaspăt!

Fiecare casă își are atmosfera sa specifică. Este vorba de aroma care stăpânește în propriile locuințe cu care fiecare din noi ne-am obișnuit. La cineva domnește aroma de flori, la cineva o aromă fină de ceai verde, la cineva prevalează o aroma gustoasă de copturi. Însă deseori ne confruntăm cu situații când mirosurile neplăcute strică această atmosferă. De aceea venim pentru voi cu niște sfaturi, cum să păstrați și să împrospătați locuința dvs.

real_clean_aer_curat

Atunci când faceți curat, adăugați câteva picături de ulei volatil și câteva lingurițe de sare de mare în soluția pentru curățare. Astfel locuința va prinde un miros de aer împrospătat. La fel, puteți folosi un șervețel înmuiat în același ulei, ca mai apoi să-l  absoarbe aspiratorul, astfel aerul din încăpere va prinde un miros plăcut. Metoda cu șervețel o puteți folosi și pentru a împrospăta mirosul neplăcut din coșul de gunoi, doar puneți-l la fundul coșului.

Frigiderul, de asemenea poate da naștere multor mirosuri neplăcute, acestea pot fi ușor absorbite dacă punem câteva punguțe de ceai deja folosit și uscate, în frigider.

Becurile din cameră la fel trebuie cât mai des posibil curățate, deoarece la încălzire acestea foarte ușor răspândesc mirosul depunerilor de pe el.

O metodă mai stranie, dar nu mai puțin eficientă, este să lăsați câteva cutii de bicarbonat de sodiu deschise prin toată locuința, acestea cu ușurință vor elimina mirosul neplăcut.

real_clean_aer_curat1

Oțetul este un bun remediu pentru a lupta cu mirosul neplăcut. Lăsăm o farfurie cu puțin oțet pe noapte și acesta ușor va îndepărta mirosul de țigară. Tot așa, pentru a scăpa de mirosul neplăcut din WC. Turnăm 2 pahare de oțet în WC și lăsăm pentru 30 de minute după care scurgem apa. La fel cu oțet putem îndepărta și mirosurile din frigider și microundă. Putem folosi și 1-2 pahare de sare pe care le punem undeva în baie, astfel sarea absoarbe umezeala și nu lasă să se dezvolte mirosul de mucegai.

Metodă mai puțin cunoscută pentru înlăturarea mirosului neplăcut este de a șterge rafturile, pervazurile și alte obiecte cu amestec de acid permanganic și apă.

Multe gospodine folosesc înălbitorul pentru curățenie. Fiți foarte atenți cu această metodă pentru că nu este recomandată dacă aveți acasă animale de cameră, acesta poate dăuna animalelor domestice. Înălbitorul conține clor care este dezinfectant dar în același timp toxic.

Luând în considerație că foarte mulți moldoveni fumează în propriile locuințe, o metodă simplă vă va ajuta să scăpați de fumul de țigară din casă. Amplasați cât mai des prin încăpere prosoape umede, acestea vor absorbi mirosul. Câteva vase deschise cu cafea măcinată, de asemenea vă vor ajuta să luptați cu mirosul de țigară.

real_clean_aer_curat2

Totuși, pentru a avea o locuință cu un aer proaspăt ne străduim cât mai des posibil să o aerisim. Florile de cameră la fel vor servi ca un frumos „împrospător” a aerului din locuință.

Acestea au fost sfaturile și trucurile noastre referitoare la mirosul din locuința dvs. Sperăm că aceste sfaturi vă vor fi de folos, iar în cazul în care prietenii voștri nu știu de ele să le recomandați și lor sfaturile noastre, sfaturile comunității celor care le pasă de curățenie și sănătate!

 

Curățim covorul în condiții casnice. Cum să înlăturăm cu adevărat petele și murdăria!

De fiece dată când facem ordine ajungem și la etapa când trebuie de curățat și mocheta sau covoarele. Nu fiecare din noi cunoaște metode eficiente care să le curețe la un nivelul de parcă ar fi noi. De aceea venim cu sfaturi care cu siguranță vor ajuta la curățarea covoarelor din casa dumneavoastră.real-clean-md-covor

Prima metodă, cea mai simplă, constă în folosirea bicarbonatului de sodiu. Este de ajuns sa presarăm peste pata de pe covor atâta bicarbonat încât să o acopere, ca peste 30 de minute să o aspirăm sau să o strângem cu aspiratorul. Pentru această metoda putem folosi și amidonul, sarea măruntă sau chiar un cartof ras.

O altă metodă este folosirea amoniacului, pentru aceasta facem un amestec din 10ml. amoniac, 1 linguriță de praf de spălat și 1/2 litru de apă. Amestecul primit îl turnăm peste pată și frecăm cu o perie moale, după care ștergem cu o cârpă uscată.

Sucul de lămâie la fel servește ca un bun ajutor la îndepărtarea petelor ca cele de cerneală, murdării uscate. Este de ajuns să lăsăm sucul să se înmoaie timp de 2 ore după care putem ușor curăța pata cu o cârpă și puțină apă caldă.

Amestecul de oțet (2 linguri de masă) cu 0,7 litru de apă tot poate fi o bună soluție de a curăța petele și de a împrospăta culoarea covorului. Frecăm cu puțin efort pentru un efect mai bun și lăsăm la aerisire pentru câteva ore în care va dispărea mirosul de oțet.

O metodă folosită de bunicii noștri ține de sezonul de afară. Nu sunt puțini din cei care măcar o dată a curățat covorul iarna cu ajutorul zăpezii. Această metodă este mai ușoara și în plus v-a reîmprospăta covorul.

Petele de grăsimi sau uleiuri pot fi ușor îndepărtate cu ajutorul unei cârpe înmuiate în benzină. Atenție! Benzina este ușor inflamabilă, dar eficientă. Pentru a scoate mirosul de benzină folosim bicarbonatul de sodiu.

Și o metodă mai puțin folosită este folosirea ceaiului. Ceaiul înmuiat îl presăram peste pată, lăsăm pentru 1-2 ore, după care cu grijă îndepărtăm ceaiul. Astfel covorul va fi curat și în plus va avea un miros proaspăt.

Acum hai să vedem câteva sfaturi ce țin de curățenia covoarelor în dependență de tipul acestora.

Cel mai greu de curățat și de îngrijit este covorul cu fire lungi. Deseori pentru înlăturarea murdăriei este nevoie de aspirat de mai multe ori. Totuși cea mai eficientă metodă, credem că este curățarea cu spumă sau aburi.

Cele mai răspândite sunt covoarele cu fir scurt, acestea sunt mai ușor de curățat, nu sunt atât de fine la curățare și nu necesită mult efor pentru a fi curățate. Pentru a reda covorului o prospețime de culoare și miros, folosim un pulverizator cu apă și șampon la care adăugăm câteva picături de amoniac. După care îl prelucrăm cu aspiratorul.

Se mai întâlnesc și covoare naturale. Acestea nu suportă umezeala. Aici folosim aspiratorul sau peria moale.

Spre deosebire de cele naturale, covoarele sintetice nu sunt atât de capricioase. Însă acestea sunt mai greu de restabilit după urmele lăsate de picioarele de la mobilă. Culoarea lor însă rămâne mult timp neschimbată dacă urmăm sfaturile de curățare.

Pe final, ce ține de covoarele albe, nu folosim curățarea cu lămâie deoarece poate lăsa urme galbene. La fel cu covoarele negre, încercăm să le curățim fără sare sau prafuri albe, pentru a nu lăsa urme albe pe ele. Aici merge foarte bine metoda cu amoniac.

Cam acestea au fost sfaturile noastre ce țin de păstrarea covoarelor cât mai curate. Sperăm că aceste sfaturi vă vor fi de folos, iar în cazul în care prietenii voștri nu știu de ele să le recomandați și lor sfaturile noastre, a comunității celor care le pasă de curățenie și sănătate!