Locuință curată – aer proaspăt!

Fiecare casă își are atmosfera sa specifică. Este vorba de aroma care stăpânește în propriile locuințe cu care fiecare din noi ne-am obișnuit. La cineva domnește aroma de flori, la cineva o aromă fină de ceai verde, la cineva prevalează o aroma gustoasă de copturi. Însă deseori ne confruntăm cu situații când mirosurile neplăcute strică această atmosferă. De aceea venim pentru voi cu niște sfaturi, cum să păstrați și să împrospătați locuința dvs.

real_clean_aer_curat

Atunci când faceți curat, adăugați câteva picături de ulei volatil și câteva lingurițe de sare de mare în soluția pentru curățare. Astfel locuința va prinde un miros de aer împrospătat. La fel, puteți folosi un șervețel înmuiat în același ulei, ca mai apoi să-l  absoarbe aspiratorul, astfel aerul din încăpere va prinde un miros plăcut. Metoda cu șervețel o puteți folosi și pentru a împrospăta mirosul neplăcut din coșul de gunoi, doar puneți-l la fundul coșului.

Frigiderul, de asemenea poate da naștere multor mirosuri neplăcute, acestea pot fi ușor absorbite dacă punem câteva punguțe de ceai deja folosit și uscate, în frigider.

Becurile din cameră la fel trebuie cât mai des posibil curățate, deoarece la încălzire acestea foarte ușor răspândesc mirosul depunerilor de pe el.

O metodă mai stranie, dar nu mai puțin eficientă, este să lăsați câteva cutii de bicarbonat de sodiu deschise prin toată locuința, acestea cu ușurință vor elimina mirosul neplăcut.

real_clean_aer_curat1

Oțetul este un bun remediu pentru a lupta cu mirosul neplăcut. Lăsăm o farfurie cu puțin oțet pe noapte și acesta ușor va îndepărta mirosul de țigară. Tot așa, pentru a scăpa de mirosul neplăcut din WC. Turnăm 2 pahare de oțet în WC și lăsăm pentru 30 de minute după care scurgem apa. La fel cu oțet putem îndepărta și mirosurile din frigider și microundă. Putem folosi și 1-2 pahare de sare pe care le punem undeva în baie, astfel sarea absoarbe umezeala și nu lasă să se dezvolte mirosul de mucegai.

Metodă mai puțin cunoscută pentru înlăturarea mirosului neplăcut este de a șterge rafturile, pervazurile și alte obiecte cu amestec de acid permanganic și apă.

Multe gospodine folosesc înălbitorul pentru curățenie. Fiți foarte atenți cu această metodă pentru că nu este recomandată dacă aveți acasă animale de cameră, acesta poate dăuna animalelor domestice. Înălbitorul conține clor care este dezinfectant dar în același timp toxic.

Luând în considerație că foarte mulți moldoveni fumează în propriile locuințe, o metodă simplă vă va ajuta să scăpați de fumul de țigară din casă. Amplasați cât mai des prin încăpere prosoape umede, acestea vor absorbi mirosul. Câteva vase deschise cu cafea măcinată, de asemenea vă vor ajuta să luptați cu mirosul de țigară.

real_clean_aer_curat2

Totuși, pentru a avea o locuință cu un aer proaspăt ne străduim cât mai des posibil să o aerisim. Florile de cameră la fel vor servi ca un frumos „împrospător” a aerului din locuință.

Acestea au fost sfaturile și trucurile noastre referitoare la mirosul din locuința dvs. Sperăm că aceste sfaturi vă vor fi de folos, iar în cazul în care prietenii voștri nu știu de ele să le recomandați și lor sfaturile noastre, sfaturile comunității celor care le pasă de curățenie și sănătate!

 

Curățim covorul în condiții casnice. Cum să înlăturăm cu adevărat petele și murdăria!

De fiece dată când facem ordine ajungem și la etapa când trebuie de curățat și mocheta sau covoarele. Nu fiecare din noi cunoaște metode eficiente care să le curețe la un nivelul de parcă ar fi noi. De aceea venim cu sfaturi care cu siguranță vor ajuta la curățarea covoarelor din casa dumneavoastră.real-clean-md-covor

Prima metodă, cea mai simplă, constă în folosirea bicarbonatului de sodiu. Este de ajuns sa presarăm peste pata de pe covor atâta bicarbonat încât să o acopere, ca peste 30 de minute să o aspirăm sau să o strângem cu aspiratorul. Pentru această metoda putem folosi și amidonul, sarea măruntă sau chiar un cartof ras.

O altă metodă este folosirea amoniacului, pentru aceasta facem un amestec din 10ml. amoniac, 1 linguriță de praf de spălat și 1/2 litru de apă. Amestecul primit îl turnăm peste pată și frecăm cu o perie moale, după care ștergem cu o cârpă uscată.

Sucul de lămâie la fel servește ca un bun ajutor la îndepărtarea petelor ca cele de cerneală, murdării uscate. Este de ajuns să lăsăm sucul să se înmoaie timp de 2 ore după care putem ușor curăța pata cu o cârpă și puțină apă caldă.

Amestecul de oțet (2 linguri de masă) cu 0,7 litru de apă tot poate fi o bună soluție de a curăța petele și de a împrospăta culoarea covorului. Frecăm cu puțin efort pentru un efect mai bun și lăsăm la aerisire pentru câteva ore în care va dispărea mirosul de oțet.

O metodă folosită de bunicii noștri ține de sezonul de afară. Nu sunt puțini din cei care măcar o dată a curățat covorul iarna cu ajutorul zăpezii. Această metodă este mai ușoara și în plus v-a reîmprospăta covorul.

Petele de grăsimi sau uleiuri pot fi ușor îndepărtate cu ajutorul unei cârpe înmuiate în benzină. Atenție! Benzina este ușor inflamabilă, dar eficientă. Pentru a scoate mirosul de benzină folosim bicarbonatul de sodiu.

Și o metodă mai puțin folosită este folosirea ceaiului. Ceaiul înmuiat îl presăram peste pată, lăsăm pentru 1-2 ore, după care cu grijă îndepărtăm ceaiul. Astfel covorul va fi curat și în plus va avea un miros proaspăt.

Acum hai să vedem câteva sfaturi ce țin de curățenia covoarelor în dependență de tipul acestora.

Cel mai greu de curățat și de îngrijit este covorul cu fire lungi. Deseori pentru înlăturarea murdăriei este nevoie de aspirat de mai multe ori. Totuși cea mai eficientă metodă, credem că este curățarea cu spumă sau aburi.

Cele mai răspândite sunt covoarele cu fir scurt, acestea sunt mai ușor de curățat, nu sunt atât de fine la curățare și nu necesită mult efor pentru a fi curățate. Pentru a reda covorului o prospețime de culoare și miros, folosim un pulverizator cu apă și șampon la care adăugăm câteva picături de amoniac. După care îl prelucrăm cu aspiratorul.

Se mai întâlnesc și covoare naturale. Acestea nu suportă umezeala. Aici folosim aspiratorul sau peria moale.

Spre deosebire de cele naturale, covoarele sintetice nu sunt atât de capricioase. Însă acestea sunt mai greu de restabilit după urmele lăsate de picioarele de la mobilă. Culoarea lor însă rămâne mult timp neschimbată dacă urmăm sfaturile de curățare.

Pe final, ce ține de covoarele albe, nu folosim curățarea cu lămâie deoarece poate lăsa urme galbene. La fel cu covoarele negre, încercăm să le curățim fără sare sau prafuri albe, pentru a nu lăsa urme albe pe ele. Aici merge foarte bine metoda cu amoniac.

Cam acestea au fost sfaturile noastre ce țin de păstrarea covoarelor cât mai curate. Sperăm că aceste sfaturi vă vor fi de folos, iar în cazul în care prietenii voștri nu știu de ele să le recomandați și lor sfaturile noastre, a comunității celor care le pasă de curățenie și sănătate!

Urmează acești pași pentru a avea frigiderul curat!

how-to-clean-a-refrigerator
sursa foto: grime-scrubbers.com

Puțini dintre noi cunoaștem că frigiderul trebuie curățat și dezinfectat cel puțin o dată la 2 săptămâni. Puțini sunt și din acei care respectă această regulă. De obicei, o familie curăță „prietenul” care are grijă de alimentația noastră, o dată la 2-3 luni. Această activitate nu este una dintre cele mai plăcute, însă, în acest articol, vă vom explica cum în câțiva pași veți reuși să aveți frigiderul curat și dezinfectat fără a pierde din timp și efort.

 

Pasul 1. Primul lucru care ar trebui de făcut, este, să goliți frigiderul de toate produsele, pe care le aveți depozitate acolo. Le puteți așeza pe masa din bucătărie

Pasul 2. Aruncați la coșul de gunoi mâncarea care știți sigur că nu o veți mai consuma, la fel procedați și cu celelalte produse care sunt pe cale sau deja sau stricat pentru a împiedica distribuirea mucegaiului. Este foarte important să știți că mucegaiul de pe alimente este foarte toxic și poate pune în pericol sănătatea dumneavoastră sau a întregii familii!

Pasul 3. Scoateți din frigider toate rafturile și părțile detașabile. Acest lucru este necesar pentru a ajunge la cele mai îndepărtate pete din frigider, dar și pentru a spăla piesele detașabile.

Pasul 4. Spălați-le. Multe din piesele detașabile a frigiderului dvs. nu vor încăpea în mașina de spălat veselă, în schimb, o perie sau un burete poate fi la fel de eficient în curățarea lor. Nu uitați să spălați rafturile în apă rece, de altfel, sticla din care sunt confecționate, poate crăpa la contact cu apa fierbinte. Totuși, dacă folosiți apa fierbinte, atunci lăsați rafturile să revină la temperatura camerei. În cazul în care, întâmpinați pete grele de grăsimi, nu vă fie frică de apa caldă cu amoniac. Diluați amoniacul în apa fierbinte (1:5) și lăsați piesele pentru 5 minute la înmuiat.

Pasul 5. Ștergeți interiorul frigiderului cu o soluție de curățare preferată. Curățați orice pată cu o cârpă sau burete curat. Dacă nu optați pentru folosirea unei soluții chimice, atunci puteți crea acasă o soluție naturală.

  • Dizolvați 2 lingurițe de bicarbonat de sodiu la 1 litru de apă caldă, sau
  • 1 oțet de mere la 3 părți de apă caldă.

Pasul 6. Curățați ușa/ușile frigiderului. Acest element este folosit foarte des, din acest considerent este important să acordați o mai mare atenție, iar în cazul care nu doriți să folosiți o soluție chimică, puteți folosi soluții naturale descrise mai sus.

Pasul 7. Curățați garnitura. Puteți face o soluție din ½ apă și ½ oțet sau înălbitor. Nu curățați cu înălbitor nediluat deoarece poate distruge integritatea garniturii. Lăsați să se usuce, apoi puteți unge garnitura cu ulei de lămâie, ulei mineral sau loțiune de corp pentru a păstra o perioadă îndelungată cauciucul.

Pasul 8. Lăsați la uscat toate piesele detașabile cât și frigiderul la uscat, cel puțin pentru o jumătate de oră. Apoi reintroduceți toate piesele la locul său, după care ștergeți toată vesela și verificați încă o dată termenul sau calitatea mâncării.

Sperăm că aceste sfaturi vă vor fi de folos, iar în cazul în care prietenii voștri nu știu de ele să le recomandați și lor sfaturile noastre! Și nu uitați, ar fi bine ca măcar odată în an să apelați la profesioniștii în domeniu pentru o îngrijire mai profundă a casei dvs.

Sfaturi reale pentru îngrijirea jaluzelelor

real-clean-blog
sursa foto: doityourself.com

 

Atunci când ne apucăm de curățenie, realizam că jaluzelele constituie o adevărată povară, deoarece ele adună atât de mult praf încât par că au funcția unui filtru, ci nu cea de a ne feri de razele solare. Și este foarte neplăcut să omiți curățarea jaluzelelor, în timp ce scapi de praf de peste tot în casă. Însă, noi nu suntem indiferenți de problemele altora și venim în ajutor cu câteva sfaturi reale în curățarea jaluzelelor din locuința dumneavoastră.

Cea mai ușoară metodă de a curăța jaluzelele este să le ștergem lamelele cu o perie foarte moale. La fel putem folosi și o lavetă din microfibră umezită ușor.

Dat fiind faptul că, există jaluzele de mai multe tipuri, vom încerca să găsim soluții pentru fiecare din ele. Astfel dacă aveți acasă jaluzele din aluminiu, folosiți o sticlă cu spray în care turnați apă și câteva picături de soluție pentru veselă. Pulverizați soluția pe un prosop și rotiți lamelele în poziție verticală, după care ștergem ușor jaluzelele.

Deseori întâlnim probleme cu jaluzelele din bucătărie, deoarece sunt mai expuse la stropi de grăsimi sau alte tipuri de pete. În aceste cazuri folosiți o soluție simplă din oțet cu apă, amestecate în cantități egale. Umeziți un prosop cu această soluție și apucând fiecare lamelă ușor o ștergeți.

Cât privește jaluzelele din lemn, trebuie să avem mare grijă să le ferim de umezeală deoarece excesul de apă le poate deforma sau decolora. În cazul jaluzelelor de lemn folosim o perie moale cu care îndepărtăm praful de pe ele. La fel este posibilă curățarea lor cu aspiratorul, dar cu mare grijă.

O altă categorie de jaluzele sunt cele din țesătură, acestea necesită o abordare deosebită și deseori este mai bine să apelați la serviciile unor profesioniști. În condiții casnice folosim aspiratorul cu perie. O modalitate, nu mai puțin eficientă, este folosirea unui uscător de păr setat la aer rece.

Jaluzelele verticale, aici putem folosi modalitățile de mai sus și în nici un caz să nu încercăm să le spălăm în mașina de spălat sau în baie, este foarte mare riscul de-a le decolora și chiar de-a le deforma. E de ajuns o lavetă din microfibră umedă pentru a le curăța.

Și acum câteva sfaturi ce ține de curățarea jaluzelelor la general.

  1. Când curățați jaluzelele, țineți cont că trebuie să aveți la îndemână un clește pentru rufe, în cazul în care veți fi întrerupți de la muncă sau vă va sustrage cineva, puteți lăsa cleștele pe lamela la care ați rămas, acest lucru vă va permite să continuați de unde ați rămas.
  2. Dacă folosiți o sticlă cu spray, evitați pulverizarea directă pe jaluzele pentru a nu lăsa urme pe geam.

Și țineți minte de faptul că, cu cât mai des curățați jaluzelele, cu atât mai rar va fi nevoie să le expuneți la o curățare sau chiar spălare mai avansată, ceea ce va duce la posibilitatea deteriorării acestora. Totuși, ar fi bine ca măcar odată în an să apelați la profesioniștii în domeniu pentru o îngrijire mai profundă a casei dvs.

Pe final, sperăm că aceste sfaturi vă vor fi de folos, iar în cazul în care prietenii voștri nu știu de ele să le recomandați și lor sfaturile noastre, a comunității celor care le pasă de curățenie și sănătate!

Spală vesela cu adevărat eficient!

 

532125_1280x720
sursa foto: abc30.com

Așa precum ne place să mergem în ospeție cu orice ocazie, așa și noi, la rândul nostru, gătim acasă diverse bucate pentru a întâlni oaspeții cu o masă bogată. Însă, după o seară perfectă, cu o masă gustoasă, petrecută alături de oamenii dragi, nu ai mare chef să speli vasele, îndeosebi dacă te așteptă un munte de veselă murdară. De aceea, ne-am propus să ușurăm această mică povară și să vă dăm câteva îndrumări cum ați putea face din spălatul veselei o activitate interesantă, dar și eficientă în același timp.

 

Pentru început trebuie să sortăm vesela. Stabilim careva mici criterii după care facem acest lucru, de exemplu după felurile de mâncare sau după tipul de veselă. În același timp, îndepărtăm toată mâncarea rămasă pe vase. La sigur pare ciudat, dar cu siguranță va constitui un plus la economisirea timpului pe viitor.

Ar fi mult mai ușor de spălat vasele dacă scăpăm la început de vesela de dimensiuni mai mari pentru ca acestea să nu ne incomodeze mai departe. După, ne putem ocupa și de vesela de mici dimensiuni. Vasele mari eliminate și cele mai mici, ne vor elibera spațiul pentru a putea mai comod și mai rapid să spălăm vasele care sunt în volum mai mare.

Nu uităm și faptul că, cu cât e mai fierbinte apa, cu atât mai ușor va merge procesul. Vom scăpa mai ușor de grăsimi, dar și vom lăsa mai puține urme pe vesela din sticlă, metal. Un rol nu mai puțin important, îl are detergentul pentru veselă. Ne aflăm în timpul când există o mulțime de soluții pentru vase, dar cu siguranță nu toate sunt la fel de eficiente, din acest considerent ținem cont de detergentul pe care îl procurați când vine vorba de spălatul veselei. În acest context, vă anunțăm că pe viitor vom face mai multe testări pentru a găsi care este cea mai bună soluție pentru vase.

Chiar și după spălare aranjăm vesela pe uscător cât mai organizat pentru a economisi din timpul pierdut la aranjarea veselei în dulap, la locul său. Pentru un rezultat cât mai bun, vă recomandăm câteva sfaturi de care ar fi bine să țineți cont când vă ocupați de veselă:

  1. Folosiți chiuveta au o cadă pentru a spăla vasele, acest lucru va permite să economisiți nu doar timpul, dar și apa.
  2. După spălare aranjați vesela la scurgere într-o tavă, acest lucru va permite să evitați scurgerea de apă nedorită și nu v-a permite apariția mucegaiului sau mirosului neplăcut, spre deosebire de atunci când folosiți un prosop de masă.
  3. Folosiți soluția pentru spălat vase direct în apă, nu o picurați pe burete, este mult mai eficient. Folosiți apă cât mai caldă, pentru a nu lăsa urme pe sticlă și argint.
  4. Folosiți apa rece în cazurile când spălați vesela murdare de produse lactate și/sau urmele de amidon.
  5. Pentru a îndepărta mâncarea arsă sau greu de îndepărtat, turnați apă în vas și adăugați ¼ bicarbonat de sodiu, apoi puneți la fiert și lăsăm după, o oră la înmuiat, ca mai târziu să spălăm cu ușurință.

Pe final vă putem spune că, dacă doriți să folosiți eficient apa, timpul dvs. țineți neapărat cont de sfaturile noastre și nu uitați să invitați și prietenii voștri în comunitatea celor care le pasă de curățenie și sănătate.